“To Kill A Mockingbird” by Harper Lee– Book Review

“To Kill A Mockingbird” by Harper Lee (Book Review)

EN:

“It ain’t time to worry yet, Scout. I’ll let you know when.”-> Jem

SYNOPSIS:

” ‘Shoot all the bluejays you want, if you can hit ’em, but remember it’s a sin to kill a mockingbird.’

A lawyer’s advice to his children as he defends the real mockingbird of Harper Lee’s classic novel- a black man charged with the rape of a white girl.

Through the young eyes of Scout and Jem Finch, Harper Lee explores with exuberant humour the irrationality of adult attitudes to race and class in the Deeo South of the 1930’s.

The conscience of a town steeped in prejudice, violence and hypocrisy is pricked by the stamina of one man’s struggle for justice. But the weight of history will only tolerate so much.”

This book made me cry more than the boy I had a crush on for almost a year. But, compared to that guy, at least this novel is funny. And smart. Really smart.

It speaks about racism and the “Impurity of Women doctrine” from the perspective of a little girl (Scout) who just began going to school. Not only does she see these toxic things going on inside the insignificant society of Maycomb, Alabama but she strongly disagrees with them; and she breaks the rules told to a lady to follow, despite being criticised all the time.

Quote: “Aunt Alexandra was fanatical on the subject of my attire. I could not possibly hope to be a lady if I wore breeches: when I said I could do nothing in a dress, she said I wasn’t supposed to do things that required pants. Aunt Alexandra’s vision of my deportment involved playing with small stoves, tea sets, and wearing the Add-A-Pearl necklace she gave me when I was born; furthermore, I should be a ray of sunshine in my father’s lonely life. I suggested that one could be a ray of sunshine in pants just as well, but Aunty said that one had to behave like a sunbeam, that I was born good but had grown progressively worse every year.”

1) Reading this book from a reader’s point of view:

You’ll laugh in tears. Although I’m not quite sure if the tears come from too much laughing or from too many emotional scenes and strong revelations about the cruel reality; or from both of these two combined.

This novel induces you a melancholic feeling, taking you back to the perfect childhood, when the kids had to be punished to go inside and they weren’t “tech-addicts” and they could literally swim in mud and play in the rain. Of course, nobody had a problem with you doing that stuff but if only you were a boy. If you were a girl, then you had to bear with all the critics you’d receive. Nevertheless, if you didn’t care, you could still have fun.

Do you see where I’m getting at? “To Kill a Mockingbird” teaches you to be yourself, embrace the real person you are, stop being the way people want you to be and be free, be happy. And it clearly is amazing how such a small and inexperienced human being like Scout is the kind of boy-ish girl that people say will end up “waiting on tables”. However she doesn’t seem to care. She’s living her life trying to avoid getting affected by negative comments.

Besides, she’s got a problem with the schooling system, that won’t let her read or write (even if she knows how to do this), until her third grade.

Quote: “I did not believe that twelve years of unrelieved boredom was what the state had in mind for me.”

Ah, and I almost forgot an important problem of hers, in which you might find yourselves, too: she gets to meet her first love, Dill, and discovers how the average man seems to be understanding the whole “love” thing.

Quote: “He staked me out, marked as his property, said I was the only girl he could ever love, then he neglected me.”

In conclusion, since I can’t keep myself from mentioning yet again the same problem, I will end this rubric by saying that if you want as many anti-feminist quotes as you could possibly find in a classic novel, you’ll definitely find them in this one, as there are plenty of them:

Quote: “Jem told me I was being a girl, that girls always imagined things, that’s why other people hated them.”

Quote: ” ‘Scout, you’ll get in trouble if you go around saying things like damn and hell. You want to grow up to be a lady, don’t you?’ (-> Uncle Jack) I said not particularly. ‘Of course you do.’

2) Reading this book from a writer’s point of view:

Without any more blabbering, I’ll get straight to the point, because if you kept reading until here, then it means this is what you wanted me to get at, in the first place.

Okay, so: use sophisticated, complex words. To make your story/novel/whatever to be more captivating, interesting to your readers, get rid of words like “very”, “big”, “small”, “nice”, “bad”, “good” etc. And replace them with more complex words: “extremely”, “enormous”, “tiny”, “terrible”, “wonderful” etc. Not only do you bore your readers to death when using simplistic words, but you make your story seem lame, even if the plot is a great one.

Make a point of not forgetting that the human world is a mess and people want to escape it by reading, which is why it is your duty as a writer to make them have fun. Crack jokes even in serious moments (I’m not talking about extreme situations like someone’s funeral), but just make sure that your story is humorous.

And one more thing you need in order to make your story seem more realistic, is to add a strong bond between your characters. Intensify their feelings using adjectives, adverbs, metaphors, technically anything you can, to make their love, hate, happiness, rage, seem as pure as a real human’s. People will (in most cases) relate to that character when they feel in a certain way. And this is how, as a writer, you can also be a therapist.

I hope I made you add this novel on your “To-read list” and I’ve awakened your interest for it. Feel free to write your opinion on it in the comments, or tell me what book you’d like to see reviewed on my blog. Maybe I will add something on my “To-read list”, too. Also, if you want to get in touch, you can find me on Instagram, Facebook, Twitter, and even E-mail me, using the links in my Contact page. 🙃

LOL ♡ (Lots Of Love), Patry

Ro: “Să ucizi o pasăre cântătoare” de Harper Lee (recenzie)

— Nu trebuie să-ți faci griji acum, Scout. O să-ți spun eu când.”-> Jem

SINOPSIS (un mic rezumat):

” — Trage în toate vrăbiuțele pe care vrei să le dobori, dacă le poți nimeri, dar ține minte că e un păcat să ucizi o pasăre cântătoare.

Sfatul pe care un avocat îl dă copiilor lui, în timp ce el apără adevărata pasăre cântătoare a clasicului roman al lui Haroer Lee- un bărbat negru acuzat de violarea unei fete albe.

Prin ochii tineri ai lui Scout și Jem Finch, Harper Lee explorează cu umor exuberant iraționalitatea atitudinii adulților către rasă și clasă socială în Alabama anilor 1930.

Conștiința unui oraș plin de prejudecăți, violență și ipocrizie este înțepată de puterea sacrificiilor depuse de un singur bărbat în numele justiției. Dar greutatea istoriei nu va permite asta.”

Această carte m-a făcut să plâng mai mult decât un băiat de care mi-a plăcut aproape un an de zile. Dar măcar romanul ăsta e amuzant. Și inteligent. Foarte inteligent.

Dezbate problema rasismului și a “doctrinei referitoare la Impuritatea Femeilor” din perspectiva unei fete micuțe (Scout) ce de-abia începe școala. Nu numai că ea vede lucrurile toxice care se întâmplă în restrânsa societate din Maycomb, Alabama, dar are o opinie puternică împotriva acestora; și încalcă regulile impuse unei doamne, în ciuda faptului că este tot timpul criticată.

Citat: “Mătușa Alexandra era o fanatică atunci când venea vorba de ținuta mea. Nu aș fi putut măcar spera să fiu o doamnă dacă purtam pantaloni: când i-am spus că nu puteam face nimic într-o rochie, mi-a spus că nu ar fi trebuit să fac lucruri ce implicau purtarea pantalonilor. Viziunea mătușii Alexandra despre activitățile mele implicau joaca cu mici cuptoare, seturi de ceai, și purtarea lănțișorului Add-A-Pearl (Adaugă-O-Perlă), pe care mi l-a oferit când m-am născut; cu atât mai mult, eu ar trebui să fiu o rază de soare în viața singuratică a tatălui meu. Am sugerat că aș putea fi o rază de soare și îmbrăcată în pantaloni, dar Mătușica mi-a spus că trebuia să mă și comport ca atare, că m-am născut bună, dar am devenit din ce în ce mai rea, în fiecare an, progresiv.”

1) Citind această carte din punctul de vedere al unui cititor:

Vei râde cu lacrimi. Cu toate că nu sunt sigură dacă acele lacrimi vor fi de la râs sau de la scenele emoționante și revelațiile puternice ale lui Scout cu privire la realitatea crudă; sau poate de la ambele situații, combinate.

Acest roman îți induce un sentiment melancolic, transportându-te înapoi către copilăria perfectă, când copiii trebuiau pedepsiți ca să intre în casă, nu erau dependenți de tehnologie și puteau literalmente să înoate în noroi și să se joace în ploaie. Desigur, nimeni nu avea vreo problemă cu tine făcând chestiile astea, dar numai dacă erai băiat. Căci dacă erai fată, atunci aveai de suportat toate criticile pe care le-ai primi pentru un astfel de comportament nespecific unei domnișoare. Dar în orice caz, dacă nu îți păsa, te puteai distra în continuare.

Vezi unde încerc să ajung? “Să ucizi o pasăre cântătoare” te învață să fii tu însuți, să îmbrățișezi adevărata persoană care ești, să nu mai fii așa cum vor alți oameni și să fii liber, să fii fericit. Și este uimitor cum o ființă umană atât de mică și de neexperimentată ca Scout este tipul de fată băiețoasă despre care oamenii spun că va sfârși “așteptând după un coate-goale”. Și totuși, ei nu pare a-i păsa. Ea își trăiește viața încercând să evite să fie afectată de comentariile negative.

De asemenea, are o problemă cu sistemul de educație, căci nu are voie să citească sau să scrie (chiar dacă ea știe să facă lucrurile astea) până în clasa a treia.

Citat: “Nu credeam că 12 ani de plictiseală continuă era ceea ce statul avea pregătit pentru mine.”

În plus, ea își întâlnește prima iubire, Dill, și descoperă cum majoritatea bărbaților pare să înțeleagă toată chestia cu “iubirea”.

Citat: “El a mizat pe mine, m-a marcat drept proprietatea lui, a spus că eram singura fată pe care ar putea-o iubi vreodată, iar apoi m-a neglijat.”

Și, cum nu mă pot abține să nu mă mai întorc încă odată la aceeași problemă, voi încheia rubrica aceasta spunând că dacă vrei cât de multe citate anti-feministe cu putință, cu siguranță le vei găsi pe aici, din moment ce sunt o mulțime:

Citat: “Jem mi-a spus că mă purtam ca o fată, că fetele mereu își imaginează lucruri și de-asta alți oameni le urăsc.”

Citat: “– Scout, o să ai probleme dacă mai folosești cuvinte ca “naiba”Vrei să crești ca o fată, nu? (-> Unchiul Jack) I-am răspuns că nu vreau asta neapărat. — Desigur că vrei.”

2) Citind această carte din punctul de vedere al unui scriitor:

Fără mai multă pălăvrăgeală, voi trece firect la subiect, pentru că dacă ai citit până aici, înseamnă că asta voiai să citești, în primul rând.

Ok, deci: folosește cuvinte sofisticate, complexe. Ca să îți faci povestea/romanul/ orice ai scrie tu, să fie mai captivant, interesant pentru cititorii tăi, scapă de cuvinte ca “foarte”, “mare”, “mic”, “frumos”, “rău”, “bun” etc. Înlocuiește-le cu alte cuvinte, ceva mai complexe: “extrem”, “enorm”, “minuscul”, “uimitor”, “teribil”, “minunat” etc. Nu numai că îți vei plictisi de moarte cititorii, dar îți vei face povestea să pară scrisă de un copil de clasa a doua, chiar dacă planul tău narativ e grozav.

Încearcă să nu uiți că lumea în care trăim e o porcărie (în mare parte), iar oamenii vor să evadeze puțin din ea citind, motiv pentru care au nevoie să se distreze. Introdu glumițe chiar și în momente serioase din poveste (bine, nu zic nici de înmormântarea cuiva), dar doar asigură-te că povestea ta are și simțul umorului. E extrem de important.

Și, încă un lucru de care ai nevoie, pentru a-ți face povestea să pară cât mai realistă, este să creezi legături puternice între personaje. Intensifică-le sentimentele folosind adjective, adverbe, metafore, practic orice poți, ca să faci iubirea, ura, fericirea, furia lor să pară la fel de pure ca cele ale unui om real. Oamenii (poate) se vor identifica mai mult cu personajul respectiv, când se simt într-un anumit fel. Și uite-așa, ca scriitor, poți fi și terapeut.

Sper că te-am făcut să adaugi acest roman pe lista ta de lecturi și că ți-am trezit intetesul pentru el. Simte-te liber să scrii în comentarii opinia ta despre el, sau să-mi spui pentru ce altă carte ai vrea să vezi o recenzie pe blog-ul meu. Poate așa voi adăuga și eu ceva pe lista mea de lecturi. De asemenea, dacă vrei să luăm legătura, mă găsești pe Instagram, Facebook, Twitter, sau poți chiar să-mi lași un E-mail, folosind link-urile din pagina de Contact. 🙃

LOL ♡ (Lots Of Love), Patry

5 ways to upgrade Society

Weekly off-topic discussion #1

EN:

Hello, my dear Bookaholics! I just came up with a nice idea to add off-topic articles on my blog, since unfortunately we don’t live in books, so I have to talk a little bit about the sad reality that we actually live in.

Today’s off-topic discussion is about superstitions and pieces of advice coming from our grand-grandparents that still haunt today’s society. (I will mostly talk about the Romanian ones, since I don’t have that much acknowledge about other cultures, but you can enlighten me in the comment section).

Our society can be upgraded. We can be a better, more functional blending of creatures. If only we could give up on the following 5 traditions/superstitions/perceptions:

1. “If you don’t have children, you have no reason to live at all.”

I absolutely hate this perception! Everyone is putting pressure on the younger generations (people aged between 20 and 30) to get married and have children, as if they would be the Human Race’s last chance at survival. Which they aren’t, of course. And some people just want to live their lives freely and happily and with less things to worry about. Some people are bringing a greater benefit to the world, otger than breeding. ‘Cause everyone can have sex. But how many can actually do some good for the whole world?

Some people just aren’t capable of taking care of a child, because they know that having a baby doesn’t mean just giving birth to him/her. It means offering them a good education, making time for them, showing them love, watching over them so that they can grow up as mentally stable adults.

But not everyone sees having a child as this complicated, since there are lots of people who either can’t afford or don’t want to offer their children the basic things that they need. But then those people are the ones who judge someone that doesn’t have children. And if you tell them that they are raising their kids in a wrong way, they’ll just say “You don’t have any, so wouldn’t know better than me.” And that’s the end of the discussion. Isn’t it frustrating?

2. The LGBTQ+ community is Satanist

And I hear that on a daily basis. I know there are lots of homophobes all around the globe, and they might have different reasons for being homophobic, but I think this one could be the most used one. They come up with this misconception that blows your mind: “God created Adam and Eve, not Adam and Adam or Eve and Eve.” Which right off the bat excludes the idea of non-binary or intersex people’s existence. I hate it when people tell me that. And then they say that we are Satanists.

Of course, they don’t even know what being a Satanist really means. They make the mistake to believe that it means worshipping Satan, but in fact, it means worshipping Nature, instead of God. However, we could talk about this the next time.

Right now, I just want to say that God (if we really should involve him at all) created Love. And he said that we have to love and accept one another. So I think that if you discriminate a group of people just because they don’t live up to your standard of “normal”, doesn’t quite mean “doing His will”, now does it? So at least, stop bringing up God and the “faith you have in him” when talking about why you hate the LGBTQ+ community.

3. “If a girl is dressed in a certain way, she is asking for it.”

I know that people everywhere in the world can be followers of this misconception. Which makes me wonder when will they find an excuse to justify murder. People found so many ways of justifying rape and abuse, that I don’t think we are too far from saying: “Poor guy, he murdered his wife unintentionally and now he is sent to jail, for something that the alcohol did.”

But there are girls who get raped, and they don’t dress up “like whores”. How do you justify that? Simple. You don’t. You stop justifying crimes and let the criminals rot in jail (even though I would more than glad if we brought back the death sentence).

4. You are being judged by the kind of music that you listen to

I know that psychologists say that the music that we listen to says a lot abput ourselves. BUT. If I tell you that I’m a rocker and you tell me that I should go to church and stop worshipping Satan… don’t you expect me to ever talk to you again. Or if I tell you that I listen to hip-hop and you ask me where I hide my drugs or where I buy them from… the same thing applies.

You see, people don’t tend to make a correct psychological profile depending on your favourite music genre. They tend to find ways to tell you that even your taste in music is crap and they simply want to dictate your life, which is why they find lots of outraging things to tell you, thinking that it will make you change your mind.

5. “Are you talented at something and it is not a school subject? Just focus on the school, you won’t do anything with that!”

I often hear this, whether it comes to my possible career in music, or to my possible career in writing. People don’t want to see you doing greater things than they do. So they’ll come up with lots and lots of reasons why you should forget that you are a creative person and be “normal” and get a 9 to 5 job.

They just want to drag you down when they are telling you that you are not talented, so maybe you should actually prove them wrong and work on ypur dream as hard as you can. If you put your everything into something, I guarantee you that you cannot fail!

Conclusion:

Fuck the world! Do your thing and stop caring about what others might think of you, because you’ll never be able to please everyone. It shouldn’t hurt you anymore, because they are just frustrated that you are– or have the potential to be– better than them.

Don’t forget to leave a like and share this if you liked it. And let me know in the comment section what stupid things you think Society should give up on, so that we could “upgrade” it.

LOL (Lots Of Love), ♡Patry


RO:

Discuții săptămânale off-topic #1

Bună, dragii mei Booklovers! Tocmai am venit cu o idee drăguță, anume de a adăuga articole off-topic pe blogul meu, deoarece din păcate nu trăim în cărți, așa că trebuie să vorbesc puțin și despre realitatea tristă în care trăim de fapt.

Discuția off-topic de astăzi este despre superstiții și sfaturi provenite de la străbunicii noștri care încă bântuie societatea actuală. (Voi vorbi mai ales despre cele românești, deoarece nu am atât de multe cunoștințe despre alte culturi; însă puteți să mă luminați în secțiunea de comentarii).

Societatea noastră poate fi upgrad-ată. Putem fi un amestec mai bun, mai funcțional de creaturi. Dacă am putea renunța la următoarele 5 tradiții / superstiții / percepții:

1. “Dacă nu ai copii, nu ai niciun motiv să trăiești”

Urăsc această percepție! Toată lumea pune presiune pe generațiile mai tinere (persoane cu vârste cuprinse între 20 și 30 de ani) să se căsătorească și să aibă copii, de parcă ar fi ultima șansă de supraviețuire a Rasei Umane. Ceea ce nu sunt, desigur. Și unii oameni doresc doar să-și trăiască viața liberi și fericiți și cu mai puține lucruri de care să se îngrijoreze. Unii oameni aduc un beneficiu mai mare lumii, mai mult decât reproducerea. Pentru că, până la urmă, toată lumea poate face sex. Dar câți pot face de fapt ceva bun pentru întreaga lume?

Unii oameni pur și simplu nu sunt capabili să aibă grijă de un copil, deoarece știu că a avea un copil nu înseamnă numai să-l naști. Înseamnă să îi oferi o educație bună, să îți faci timp pentru el, să îl faci să se simtă iubit, să îl protejezi, astfel încât să poată deveni un adult stabil mental.

Dar nu toată lumea consideră că a avea un copil este atât de complicat, deoarece există o mulțime de oameni care, fie nu își permit, fie nu doresc să le ofere copiilor lucrurile de bază de care au nevoie. Dar apoi acei oameni sunt cei care judecă pe cineva care nu are copii. Și dacă le spui că își cresc copiii într-un mod greșit, ei vor spune doar “Nu ai copii, deci n-ai cum să știitu mai bine decât mine”. Și acesta este sfârșitul discuției. Nu e frustrant?

2. “Cei din comunitatea LGBTQ+ sunt sataniști”

Și aud asta zilnic. Știu că există o mulțime de homofobi pe tot globul și ar putea avea diferite motive pentru a fi așa, dar cred că acesta ar putea fi cel mai folosit. Ei vin cu această concepție greșită care îți face mintea să explodeze: „Dumnezeu i-a creat pe Adam și Eva, nu pe Adam și Adam sau Eva și Eva”. Ceea ce din start exclude ideea existenței oamenilor non-binari sau intersexuali. Urăsc când aud oameni spunând asta. Și apoi spun că LGBTQ+ e un grup de sataniști.

Desigur, ei nici măcar nu știu ce înseamnă să fii satanist. Fac greșeala de a crede că înseamnă închinarea la Satana, dar, de fapt, înseamnă venerarea Naturii, în loc de Dumnezeu. Cu toate acestea, am putea vorbi despre asta data viitoare.

În acest moment, vreau doar să spun că Dumnezeu (dacă e neapărată nevoie să-l implicăm) a creat Iubirea. Și a spus că trebuie să ne iubim și să ne acceptăm unii pe alții. Deci, cred că dacă discriminezi un grup de oameni doar pentru că nu se ridică la standardul tău de „normal”, nu înseamnă chiar „să faci voia Lui”, corect? Deci, cel puțin, încetează să-l menționezi pe Dumnezeu și „credința pe care o ai în el” atunci când vorbești despre motivul pentru care urăști comunitatea LGBTQ +.

3. “Dacă o fată este îmbrăcată sumar, înseamnă că și-a cerut-o.”

Știu că oamenii de oriunde din lume pot fi adepții acestei concepții greșite. Ceea ce mă face să mă întreb când vor găsi o scuză pentru a justifica crima. Oamenii au găsit atât de multe modalități de a justifica violul și abuzul, încât nu cred că suntem prea departe de a spune: „Bietul tip, și-a ucis soția neintenționat și acum este trimis la închisoare, pentru ceva ce a făcut alcoolul, nu el”.

Dar există fete care sunt violate și nu se îmbracă „ca niște curve”. Cum justifici asta? Simplu. Nu o faci. Nu mai justifici infracțiunile și îi lași pe infractori să putrezească în închisoare (chiar dacă personal, m-aș bucura mai mult dacă am reînvia pedeapsa cu moartea).

4. Ești judecat după muzica pe care o asculți

Știu că psihologii spun că muzica pe care o ascultăm spune foarte multe despre. DAR. Dacă îți spun că ascult rock și îmi spui că ar trebui să merg la biserică și să nu mă mai închin lui Satana… nu te aștepta să mai vorbesc vreodată cu tine. Sau dacă îți spun că ascult hip-hop și mă întrebi unde îmi ascund drogurile sau de unde le cumpăr… se aplică același lucru.

Vezi tu, oamenii nu tind să facă un profil psihologic corect în funcție de genul tău de muzică preferat. Au tendința de a găsi modalități de a-ți spune că până și gustul tău în muzică este o prostie și vor pur și simplu să-ți dicteze viața, motiv pentru care găsesc o mulțime de lucruri jignitoare pe care să ți le spună, gândindu-se că te vor face să te schimbi.

5. “Ești talentat la ceva și nu e o materie școlară? Atunci renunță la asta și focusează-te pe școală, creativitatea ta n-o să-ți aducă nimic!”

Aud asta des, indiferent dacă este vorba despre posibila mea carieră în muzică sau despre posibila mea carieră în scris. Oamenii nu vor să te vadă făcând lucruri mai mari decât ei. Așa că vor veni cu o mulțime de motive pentru care ar trebui să uiți că ești o persoană creativă și să fii „normal”, să obții un loc de muncă de la 9 la 5 și tot tacâmul.

Ei vor doar să te tragă în jos atunci când îți spun că nu ești talentat, așa că poate ar trebui să le dovedești că se înșală și să lucrezi la îndeplinirea visului tău cât de tare poți. Dacă pui tot ce ai în el, îți garantez că nu vei da greș!

Concluzie:

Uită de oamenii care te critică pentru orice și te fac să te simți prost cu modul în care ești! Tu doar fă-ți treaba și încetează să-ți mai pese de ceea ce ar putea crede alții despre tine, pentru că nu vei putea niciodată să le faci pe plac tuturor. Nu ar trebui să lași răutățile lor să te afecteze, pentru că ei sunt doar frustrați că ești – sau au potențialul de a fi – mai buni decât ei.

Nu uita să lași un like și să distribui acest articol dacă ți-a plăcut. Și spune-mi în secțiunea de comentarii la ce lucruri stupide crezi tu că ar trebui să renunțe Societatea, astfel încât să o putem „upgrada”.

LOL (Lots Of Love), ♡Patry

3 a.m.



EN:

3 a.m. Again. I can’t fall asleep. Again. I stir in my bed, due to the feeling of its freezing breath on the back of my neck, sending shivers running down my spine. And I wonder what is going to be its next move.

I don’t know what kind of dirty games it’s playing, but I know one thing for sure: I want it all to end quick.
I can’t believe that it picked me, out of seven billion people. Although I’m sure I’m not its first victim. And I certainly won’t be its last.


In my dreams, It told me It loves me. And even though I am not sure what to believe, I still have to be grateful to It for the simple fact that I’ve been alive up until this very moment.


I know It is right behind me. Which is why I made a vow to myself that I won’t open my eyes no matter what; since the first thing I would see would be the mirror pinned to the opposite wall. And there I would see the face which has been taunting me ever since I met It: yellow eyes; pale face; dark hair; and THAT smile…. Oh Lord, that smile! I hated it. It was the scariest thing about It.


Truth to be told, I never really got used to the idea of It staying beside me as I laid myself to sleep each and every night. I am terrified and constantly wondering if I’ve lost my mind.
And I want to scream for help. Only nobody would listen to me. They would simply reject me by saying “You’re paranoid.” and “It’s all in your head.” No… I’m not paranoid. THIS is real. And I have no control over it, no clue on how to stop it…


I could see the way It was dressed, even through my tightly shut together eyelids… I dreamed about It a lot, to be honest. And It was wearing black. A black suit. As if It dressed himself up for its own funeral. And that would’ve hit me in a completely and utterly different way, if there wasn’t this thought running through my mind that It might have been dressed like that for my funeral.
Hot, salty tears begin to stream down my face as I feel an icy touch, soft like a caress, making its way up and down my arm.


“Don’t you wake up, darling. Please, don’t wake up.”, It warns me. “Or you’ll truly regret it.“
I try to keep sleeping. But after a few minutes, I give in… My eyes begin to open against my own will… And I am beginning to adjust them to the dark. The blurry image of the mirror starts creating in front of me, containing, as I expected, the yellow eyes. The pale face. The dark hair. And THE smile… wider than I remember it was.


“I told you not to wake up, love. Look what you’re making me do!”
I didn’t have the time to apologise for my mistake before I died. At least it was quick, painless…


Now I am held captive in a world which doesn’t belong to me. A world in which I don’t belong, and I don’t even know something of.
Therefore, this is my cry for help. However… you know what they say: you can only cry for help if you feel there is someone you can cry to.
To me, there isn’t. I gave up on the hope that, one day, I would return to the world I belong in.


After all… do I belong in any world? Do I belong anywhere? Does any of you really belong somewhere?
Lord, how I wish things were different! How I wish I could change the dark path everything in my life seems to be going!
But I can’t…
So here I am, trapped inside a world that I don’t understand, in a world I don’t seem to be able to fit in…
I am a prisoner of the world I’m living in… Just like you…



So… I hope you enjoyed the story. If you did, don’t forget to like, follow, share etc. Write in the comments a little feedback, just so I know if I accomplished my mission of making you guys question your VeRY ExiSTenCe. (Just kidding, I want to know if you liked it and if I should post more stories of my own). 🙃

LOL

♡ (Lots Of Love),

● Patry



RO: 3 a.m./ O mică povestioară ce te va face să îți pui câteva întrebări serioase…



3 a.m. Din nou. Nu pot adormi. Din nou. Așa a fost încă de când s-a întâmplat să apară în viața mea.

Mă răsucesc în pat, simțindu-i respirația rece pe ceafa mea, trimițându-mi fiori reci în întreg corpul. Și mă tot întreb care ar putea fi următoarea sa mișcare.

Nu știu ce fel de jocuri murdare încearcă să joace, însă un lucru îl știu cu siguranță: vreau ca totul să se termine rapid. Nu pot să cred că m-a ales pe mine din 7 bilioane de oameni. Cu toate că sunt destul de sigură că nu sunt prima sa victimă. Și, la fel de sigur, nu voi fi nici ultima.

În visele mele, îmi spusese că mă iubește. Și cu toate că nu știu ce să cred, sunt recunoscătoare pentru faptul că m-a lăsat în viață până acum.

Știu că e chiar în spatele meu. Motiv pentru care mi-am jurat că nu îmi voi deschide ochii, orice s-ar fi întâmplat; fiindcă primul lucru pe care l-aș vedea, ar fi oglinda de pe peretele din fața mea. Iar acolo aș vedea reflexia feței care mi-a torturat fiecare zi a existenței, încă de când l-am cunoscut: ochi galbeni; față palidă; păr de o culoare întunecată; și zâmbetul ACELA… Oh, Doamne, zâmbetul acela! Îl uram. Era cel mai înspăimântător lucru la el.

Puteam vedea cum era îmbrăcat, chiar printre pleoapele mele strâns închise… Îl visam destul de des, sinceră să fiu. Și purta negru. Un costum negru. Ca și cum s-ar fi aranjat pentru propria-i înmormântare. Și probabil că asta mi-ar fi lăsat o impresie complet diferită, dacă prin minte nu mi-ar fi trecut gândul că se poate să se fi aranjat așa pentru înmormântarea mea. Lacrimi calde, sărate, încep să-mi curgă pe față, în timp ce simt o atingere ușoară, ca o mângâiere, dar ca de gheață, croindu-și drum în sus și în jos pe brațul meu.

Sinceră să fiu, nu m-am putut obișnui niciodată cu ideea că EL stătea lângă mine noapte de noapte, când eu încercam să dorm. Mă simt terifiată și mă întreb constant dacă nu cumva mi-am pierdut mințile. Și aș vrea să țip după ajutor. Doar că nimeni nu m-ar asculta. Toți m-ar da la o parte, spunând: “Ești paranoică.” sau “E doar în capul tău.” Nu… Nu sunt paranoică. TOTUL e real. Și nu am control asupra acestei situații, și nicio idee despre cum s-o opresc…

— Să nu te trezești, draga mea. Te rog, nu te trezi, mă atenționează. Sau o vei regreta cu adevărat.

Am încercat să rămân adormită. Dar după câteva minute, m-am lăsat… Ochii încep să mi se deschidă împotriva propriei voințe… Și încep să îi ajustez la întuneric. Imaginea blurată a oglinzii de pe perete începe să se creeze. Apar ochii galbeni. Fața palidă. Părul de o culoare întunecată. Și ACEL zâmbet… mai larg decât mi-l amintesc.

— Ți-am spus să nu te trezești, iubire. Uite ce mă provoci să fac!

Nu am avut timp să îmi cer scuze pentru greșeala comisă înainte de a muri. Însă măcar a fost rapid, fără durere…

Acum sunt captivă într-o lume care nu-mi aparține. O lume căreia eu nu îi aparțin și despre care nici măcar nu știu nimic. Așadar, acesta este strigătul meu de ajutor. În orice caz, știi ce se spune: strigi după ajutor doar atunci când simți că cineva te poate auzi. Pentru mine, nu este. Am renunțat la speranța că, într-o bună zi, mă voi întoarce în lumea căreia îi aparțin.

Până la urmă… aparțin vreunei lumi? Aparțin vreunui loc? Există vreunul dintre voi care chiar aparține vreunui loc? Doamne, cât îmi doresc ca lucrurile să fi fost diferite! Cât îmi doresc să pot schimba turnura întunecată pe care viața mea pare că a apucat-o!

Însă nu pot…

Așa că iată-mă aici, prinsă în interiorul unei lumi pe care nu o înțeleg, într-o lume în care pare că nu mă pot integra… Sunt o prizonieră a lumii în care trăiesc… La fel ca tine…


Așadar… Sper că ți-a plăcut povestea. Dacă da, nu uita să lași un like, un follow, un share etc. Scrie în comentarii un mic feedback, doar ca să știu dacă mi-am îndeplinit misiunea de a te face să-ți pui întrebări serioase în legătură cu ProPrIA ExiSteNțĂ. (Glumesc doar, vreau numai să știu dacă ți-a plăcut și dacă ar trebui să mai postez povestioare proprii.) 🙃

LOL

♡ (Lots Of Love),

● Patry

“Good Omens” by Terry Pratchett and Neil Gaiman

EN:

Quote: “Kids! Bringing about Armageddon can be dangerous. Do not attempt it in your own home.”

SYNOPSIS:

According to The Nice and Accurate Prophecies of Agnes Nutter, Witch– the world’s only totally reliable guide to the future, written in 1655, before she exploded- the world will end on a Saturday. Next Saturday, in fact… Just after tea.

People have been predicting the end of the world almost from its very beginning, so it’s only natural to be sceptical when a new date is set for Judgement Day. This time, though, the armies of Good and Evil really do appear to be massing. The Four Bikers of the Apocalypse are hitting the road. But both angels and demons- well, one fast-living demon and a somewhat fussy angel- would quite like the Rapture not to happen.

Oh, and someone seems to have misplaced the Antichrist…”

And how good does that sound for a story? Incredible, right? Well, if you are that kind of person who doesn’t like spooky stuff, don’t worry. You can read this book. It’s anything but spooky. In fact, it’s really funny.

“Heaven to read, and you’ll laugh like Hell!”–> Time Out

“The Apocalypse has never been funnier.”–>> Clive Barker

“A superbly funny book. Pratchett and Gaiman are the most hilariously sinister team since Jekyll and Hyde.”–> James Herbert

And I hope I convinced you with these feedbacks from some “big guys” like those above.

1) Reading this book from a reader’s point of view:

“Good Omens” is on my top 10 favourite books and there are thousands of reasons why it ended up there. I learned from it that even good people can do bad things. But also, even bad people can do good things. And as an example, we have Aziraphale (the most important angel in the story) and Crowley (the most important demon in the story). These two are, of course, Enemies.

Quote: “But they were Enemies for more than 6000 years. Which made them sort of friends.”

It goes like this: both of them are sent on Earth and their job is some sort of a Godly/ Satanical (whatever the case) Human Resources Recruiter. This meaning: Aziraphale blesses people and makes miracles and good deeds etc. While Crowley is “living la vida loca” and does whatever he wants to and, sometimes, he tempts people, securing souls for his Master, only to be able to tell his superiors that he’s not useless and should be left on Earth some moreOh, and by the way, did I mention that Aziraphale is a book lover and a part-time rare book dealer? Of course, he doesn’t exatcly sell books, but he needed some storage place for his treasures, which is why he decided to open a bookshop.

As about the Antichrist, I’m not going to tell you too much about this, except that the job got a bit… messed up. It suffices to say that two Dukes of Hell gave Him to Crowley, who had to take Him to a hospital run by Satanist nouns and they manged to deliver “The Adversary, Destroyer of Kings, Angel of the Bottomless Pit, Great Beast that is called Dragon, Prince of this World, Father of Lies, Spawn of Satan, and Lord of Darkness” to the wrong family. And this is where the big fun starts…

I’m pretty sure that you’ll find some things in here with which you have to agree, only because you have no good con for it. For example, the authors speak about Crowley’s opinion on people a few times and you have to say that he’s got a point.

Quote: “Oh, he did his best to make their short lives miserable, but nothing he could think up was half as bad as the stuff people thought up themselves. […] There had been times, over the past millennium, when Crowley felt like sending a message back Below saying ‘Look, we might as well shut down Dis and Pandemonium and everywhere and move up here, there’s nothing we can do to them that they don’t do themselves and they do things we never even thought of.”

If you didn’t already find enough reasons to read this book, then let me add one last thing.

Quote: “God does not play dice with the Universe; He plays an ineffable game of His own devising, which might be compared, from the perspective of the other players (everybody), to being involved in an obscure and complex version of poker in a pitch-dark room, with blank cards, for infinite stakes, with a Dealer who won’t tell you the rules and who smiles all the time.”

P.S.: If any of the aforementioned things made you read the book, then you also should give the movie series (of only 6 episodes) a try. Believe me, you won’t regret it.

2) Reading this book from a writer’s point of view:

Ah… My favourite part! Where I have to explain what I learned from Terry and Neil… Gosh, I’ve got too many things to say! But I’ll try to limit myself a little bit.

First things first, do you remember what I said in my previous review of “The Book Thief” by Markus Zusak about the importance of jokes? (If you didn’t read it, go do it after you read this one.) Well, let me tell you that this book is literally full of them. (By the way, I advise you to never drink something while reading it. I did this, and it was an almost fatal mistake, since I choked from laughter). Actually, there’s this interview with the writers, a short amount of time after publishing “Good Omens”, when they said that while they were writing the book, they only tried to make each other laugh. Also, there had been some complications in the process of writing something, since Neil is another kind of human species and is a nocturnal creature, while Terry had a normal sleep schedule. But in spite of this, these guys did a really good job.

Secondly, in order to make a great story, you need well defined characters, each of them having different personalities (for the reader to recognise them easier) and to give each of them something personal like some characteristics out of common, a weird routine, a crazy way to dress etc. (to “plant” the respective character in the reader’s mind). For example: “When meeting Aziraphale, many people formed three impressions: that he was English, that he was intelligent, and that he was gayer than a tree full of monkeys on nitrous oxide. The first two were true.” So how can you not remember such a character?

Then, you need a captivating plot. With side plots. The main plot here is the attempt of Crowley and Aziraphale to stop the world from ending. The side plots are, basically, the life of the other characters important to the story before, and during the Armageddon. As a writer, you need to take into consideration that not only your main character is important in the story and not everyone’s livehave to spin around the main character’s life. Everybody has their own lives and problems. You can use that to create a really good side plot, if you are creative enough to value your resources.

I hope I made you add this novel to your “To-read list” and I’ve awakened your interest for it. Feel free to write your opinion on it in the comments, or tell me what book you’d like to see a reviewfor on my blog. Maybe I will add something on my “To-read list”, too. Also, if you want to get in touch, you can find me on Instagram, Facebook, Twitter, or you can even send me an e-mail, using the links from the Contact page.🙃

LOL ♡ (Lots Of Love)

RO: “Good Omens” de Terry Pratchett și Neil Gaiman

Citat: “Copii! Aducerea Armageddon-ului poate fi periculoasă. Nu încercați asta acasă!”

SINOPSIS (un mic rezumat al cărții):

“Judecând după ,,Frumoasele și corectele profeții ale lui Agnes Nutter, vrăjitoare“- singurul ghid către viitor de încredere din lume, scris în 1655, înainte ca autoarea să explodeze- lumea se va sfârși într-o zi de sâmbătă. Sâmbăta următoare, de fapt… Exact după ceai.

Oamenii au tot scris profeții cu privire la sfârșitul lumii, aproape chiar de la începutul acesteia, așa că e natural să fii sceptic atunci când e setată o nouă dată pentru Judecata de Apoi. De data aceasta, totuși, armatele Binelui și Răului chiar par să se amestece. Cei Patru Motocicliști ai Apocalipsei apar și ei în peisaj. Însă deopotrivă îngeri și demoni- ei bine, un demon obsedat de adrenalină și un înger oarecum fițos- ar fi foarte încântați dacă Ruptura să nu s-ar produce.

Oh, și se pare că cineva a pus Anticristul în locul greșit…”

Cât de bine sună asta pentru o poveste? Incredibil, nu? Și totuși, dacă ești genul de persoană căreia nu-i plac lucrurile înspăimântătoare, nu te îngrijora. Poți citi cartea aceasta. E oricum altcumva, numai nu înspăimântătoare. De fapt, e chiar foarte amuzantă.

“Te simți ca în Rai când o citești, și râzi ca naiba.”–> Time Out

“Apocalipsa nu a fost niciodată mai amuzantă.”–> Clive Barker

“O carte superb de amuzantă. Pratchett și Gaiman sunt cea mai hilar de sinistră echipă, de la Jekyll și Hyde încoace.”–> James Herbert

Și sper că v-am convins cu aceste feedback-uri date de băieții ăștia mari.

1) Citind această carte din punctul de vedere al unui cititor:

“Good Omens” este în top 10 cele mai bune cărți citite vreodată de mine și există mii de motive pentru care a ajuns în acest top. Am învățat din această carte că până și oamenii buni pot face lucruri rele. Dar, de asemenea, oamenii răi pot face lucruri bune. Iar drept exemplu îi avem pe Aziraphale (cel mai important înger din poveste) și pe Crowley (cel mai important demon din poveste). Cei doi sunt, bineînțeles, Dușmani.

Citat: “Dar erau Dușmani de mai mult de 6000 de ani. Iar asta îi transformase într-un fel de prieteni.”

Lucrurile funcționează în felul următor: amândoi sunt trimiși pe Pământ, iar fiecare dintre ei este un fel de Recrutor de Resurse Umane Dumnezeisc/ Satanic (după caz). Asta însemnând că: Aziraphale binecuvântează oameni, face miracole, fapte bune etc. În timp ce Crowley își trăiește viața la maximum, face fix ce vrea, iar, câteodată, ispitește oameni, asigurând suflete pentru Stăpânul său; dar asta numai ca să le poată spune superiorilor săi că nu-i nefolositor și că ar mai trebui lăsat pe Pământ ceva timp în plus. Oh, apropo, am spus că Aziraphale e un iubitor de cărți și că e un dealer part-time de cărți rare? Desigur, el nu prea vinde cărți, dar avea nevoie de un spațiu de depozitare pentru comorile sale, motiv pentru care decide să-și deschidă un anticariat.

Cât despre Anticrist… Nu o să-ți spun prea multe despre asta, în afară de faptul că treaba s-a cam… încurcat puțin. E de ajuns să spun că doi Duci ai Iadului i L-au dat lui Crowley, care a trebuit să-l ducă într-un spital condus de niște călugărițe Sataniste, care au reușit să livreze “Adversarul, Distrugătorul Regilor, Îngerul Răului Fără Fund, Marea Bestie care este numită Dragon, Prințul Lumii acesteia, Părinte al Minciunilor, Odraslă a Satanei, și Lord al Întunericului” familiei greșite. Și aici începe marea distracție...

Sunt destul de sigură că aici vei găsi câteva lucruri cu care va trebui să fii de acord, iar asta doar fiindcă nu vei avea argumente prea bune împotriva lor. De exemplu, autorii expun expun opinia lui Crowley despre oameni de câteva ori și ești nevoit să accepți că are dreptate.

Citat: “Oh, își dădea toată silința să le facă viețile scurte să fie chinuitoare, dar niciuna dintre ideile lui nu păreau măcar pe jumătate la fel de rele ca acelea pe care ei le aveau. […] Au fost vremuri, pe parcursul ultimului mileniu, în care Crowley s-a gândit să trimită un mesaj înapoi Dedesubt în care să spună ‘Uite, am putea foarte bine să închidem Dis și Pandemonium și să ne mutăm aici, sus, nu e nimic din ce le-am putea face noi, ce ei să nu-și fi făcut deja singuri, iar ei fac chestii care nouă nici nu ne-au trecut prin cap.”

Și dacă încă nu ți-am dat motive destul de bune pentru care să citești cartea asta, atunci lasă-mă să mai adaug un ultim lucru.

Citat: “Dumnezeu nu se joacă zaruri cu Universul; ci, mai degrabă, un joc inefabil conceput chiar de El, ce ar putea fi comparat, din perspectiva celorlalți jucători (toată lumea), cu a fi implicat într-o obscură și complexă versiune a unui joc de Poker într-o cameră unde e întuneric beznă, se joacă cu cărți goale, cu mize infinite, și un Dealer care nu-ți va spune regulile și care zâmbește tot timpul.”

P.S.: Dacă vreunul dintre lucrurile mai sus menționate te-a făcut să citești cartea, atunci ar trebui să încerci să te uiți și la serial (care are doar 6 episoade). Crede-mă, nu vei regreta.

2) Citind această carte din punctul de vedere al unui scriitor:

Ah… partea mea preferată! Unde trebuie să explic ce am învățat de la Terry și Neil Dumnezeule, aș avea prea multe de spus! Dar voi încerca să mă limitez puțin.

Mai întâi, îți mai amintești ce am spus în review-ul trecut al cărții “Hoțul de Cărți” al lui Markus Zusak despre importanța glumelor? (Dacă nu ai citit acel review, atunci aruncă-ți un ochi pe acolo după ce-l termini pe acesta.) Ei bine, trebuie să-ți spun că această carte este literalmente plină de ele. (Apropo, te sfătuiesc să nu bei niciodată ceva în timpul lecturii acestei cărți. Eu am făcut asta și a fost o greșeală aproape fatală, dat fiind că mă înecasem de râs.) De fapt, autorii au spus într-un interviu, la puțin timp după publicarea cărții “Good Omens” că în timp ce scriau, ei nu încercau decât să-l facă pe celălalt să râdă. De asemenea, au avut loc ceva complicații în acest proces de scriere, având în vedere că Neil e un alt fel de specie umană, care este o creatură nocturnă, pe când Terry avea un program de somn normal. Însă în ciuda acestui lucru, băieții ăștia au făcut o treabă chiar foarte bună.

În al doilea rând, pentru a face o poveste grozavă, ai nevoie de personaje bine definite, fiecare având o personalitate diferită (pentru ca cititorul să le poată recunoaște și deosebi mai ușor) și să-i oferi fiecărui personaj ceva personal, doar al lui, cum ar fi o caracteristică ieșită din comun, o rutină bizară, un stil vestimentar nebunesc etc (pentru a “planta” personajul respectiv în mintea cititorului). De exemplu: “Cunoscându-l pe Aziraphale, mulți oameni își formau trei impresii: că era englez, că era inteligent și că era mai gay decât un copac plin cu maimuțe pe oxid de nitrogen. Primele două erau adevărate.” Cum ai putea să nu îți amintești un astfel de personaj?

Pe urmă, ai nevoie de un plan narativ captivant. Cu altele ce se desfășoară pe lângă conflictul principal. Aici, acest conflict principal, este încercarea lui Aziraphale și a lui Crowley de a opri sfârșitul lumii. Iar planurile narative de pe lângă, sunt reprezentate de viețile celorlalte personaje importante în poveste, înainte, cât și în timpul Armageddon-ului. Ca scriitor, e nevoie să iei în considerare că nu numai personajul principal e important, iar viețile tuturor celorlalte personaje nu trebuie să graviteze în jurul acestuia. Toată lumea are o viață personală și propriile probleme. Iar tu poți folosi asta pentru a crea planuri narative chiar bune, dacă ești suficient de creativ/(ă) încât să-ți valorifici toate resursele.

Sper că te-am făcut să adaugi acest roman pe lista ta de lectură și că ți-am trezit interesul pentru el. Simte-te liber/(ă) să-ți scrii opinia în comentarii, sau să-mi spui pentru ce carte ai vrea să mai vezi recenzii pe blog-ul meu. Poate chiar voi adăuga și eu ceva pe lista mea de lectură. De asemenea, dacă vrei să iei legătura cu mine, mă găsești pe Instagram, Facebook, Twitter sau chiar îmi poți trimite un e-mail, folosind link-urile de pe pagina de Contact.🙃

LOL ♡ (Lots Of Love)

“The Book Thief” by Markus Zusak~Book Review~

EN:

“Here is a small fact: you are going to die.”

SYNOPSIS:

1939. Nazi Germany. The country is holding its breath. Death has never been busier.

Liesel, a 9-year old girl, is living with a foster family on Himmel Street. Her parents have been taken away to a concentration camp.

Liesel steals books. This is her story and the story of the inhabitants of her street when the bombs begin to fall.”

Quote:
“This novel is narrated by Death”

And this is one of the many reasons why I love this book. Not only does the author narrate from Death’s perspective, but he also gives the readers some information on how he sees this crucial character.

Quote: “First the colours. Then the humans. That’s how I see things. Or, at least how I try.”

1) Reading this book from a reader’s point of view:

If you read this book as a simple reader, you might notice how well it is put together and how each chapter represents a piece of the puzzle- which is Liesel Meminger’s life during the Second World War. She is only a 9-year old girl when this story starts. And her family are Jews. Yeah, a bit of a clichè, right? I mean, how many books are there on the market about Jewish kids? The point is, this one is completely different, and all because the narrator is completely different.


After losing her brother and having her mother sent in a concentration camp, Liesel is being adopted by a German family and gets to live on the Himmel Strasse (Heaven Street).
She goes through a lot of struggle and has a lot of pain to endure for the following 3 years. Of course, she also makes friends and makes beautiful memories with them. But how much fun can you have when you’re beginning to starve?

Oh, and I forgot a small detail: Liesel is the book thief. Yes, I know, it’s not really mind-blowing. At least not in the way I say it, maybe. However, if you’ll read the book, you’ll change this opinion.

2) Reading this book from a writer’s point of view:


Now, if there are any writers-or “to-be” writers here, you guys should know why this novel would be just great for you. As you probably know from your very own experience, there are some really important things to take into consideration when writing a novel.

Firstly, you have to become one with the character from whose perspective you are narrating; you have to live in that world you create (and maybe only get out of there to eat and sleep and use the bathroom). Of course, I’m not telling you to completely give up on reality (even though I myself would quite like to do that sometimes), but just stay there long enough to get to know everyone around and everything that’s going on in there. And… guess what Markus did with this novel! It looks as if he really is the character who says this story. He narrates everything as if he really is Death.

Secondly, if you thought that imagination would be just enough to write a great novel… then you’re completely wrong. I fell into this trap, too. You need something more in a story in order to make it a great one. For example, you need to write some lines which are only destined to make people learn something. See, people like learning stuff. They do it all the time (anyway, most of them do…) Therefore, if you want your book to boom, then you need to leave your readers with some useful information about life, in the first place, and then the other, extra one. And, again… guess what this author did! Personally, I learned a lot of things which I actually apply in the everyday life. I don’t know how or why, but when I meet a situation similar to one in a book I’ve read, the “advising” lines just start ringing into my ears.

And, of course, the last, but not the least, you need a “signature” way of storytelling. You need jokes, action, descriptions, and verwell chosen words, situations, characters, in order to develop an amazing, impressive, inspiring story. I think there’s no need to tell you that “The Book Thief” by Markus Zusak has all of these elements, harmoniously combined and put together in a very smart and creative, yet realistic way.

I hope I made you add this novel to your “To-read list” and I’ve awakened your interest for it. Feel free to write your opinion on it in the comments, or tell me what book you’d like to see a review for on my blog. Maybe I will add something on my “To-read list”, too. 🙃

LOL ♡ (Lots Of Love)

RO: “Hoțul de Cărți” de Markus Zusak

“Iată o mică informație: vei muri, la un moment dat.”

SINOPSIS (un mic rezumat al cărții):

“1939. Germania nazistă. Țara își ține respirația. Moartea nu a fost niciodată mai ocupată.

Liesel, o fată de 9 ani, trăiește cu familia sa adoptivă pe strada Himmel. Părinții ei biologici au fost duși într-o tabără de concentrare.

Liesel fură cărți. Aceasta este povestea ei și povestea locuitorilor de pe strada ei, când bombele încep să cadă.”

Citat: “Acest roman este relatat de către Moarte.”

Iar acesta este unul dintre multele motive pentru care iubesc cartea asta. Nu numai că autorul relatează din perspectiva Morții, dar, de asemenea, el oferă cititorilor informații despre cum vede el acest personaj crucial.

Citat: “Mai întâi culorile. Apoi oamenii. Așa văd eu lucrurile. Sau cel puțin așa încerc să le văd.”

1) Citind această carte din punctul de vedere al unui cititor:

Dacă citești această carte ca un simplu cititor, ai putea observa cât de bine este totul îmbinat și cum fiecare capitol reprezintă o piesă a puzzle-ului care este viața lui Liesel Meminger în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Ea are numai 9 ani când această poveste începe. Iar membrii familiei ei sunt evrei. Da, puțin clișeic, nu? Vreau să zic, câte cărți sunt pe piață despre copii evrei? Ideea este că această carte este complet diferită și totul pentru că naratorul este complet diferit.

După ce și-a pierdut fratele, iar mama ei a fost trimisă într-o tabără de concentrare, Liesel este adoptată de o familie germană și începe să locuiască pe Strada Himmel (Rai). Are multe de îndurat și trece prin destulă suferință în următorii 3 ani. Desigur, își face prieteni și își creează multe amintiri frumoase, distractive cu ei. Dar cât de mult te poți distra, în momentul în care ești înfometat?

Oh, am uitat un mic detaliu: Liesel este hoțul de cărți. Da, știu, nu e chiar “Wow!”. Cel puțin nu în felul în care o spun eu, poate. În orice caz, dacă vei citi cartea, îți vei schimba această opinie.

2) Citind această carte din punctul de vedere al unui scriitor:

Acum, dacă sunt pe-aici scriitori sau scriitori “în devenire”, cred că voi ar trebui să știți de ce acest roman ar fi grozav pentru dezvoltarea stilului vostru.

În primul rând, trebuie să devii una cu personajul din perspectiva căruia povestești; trebuie să trăiești în lumea pe care o creezi (și, eventual, să ieși de acolo numai ca să mănânci, să dormi și să mergi la baie). Bine, nu-ți zic nici să renunți complet la realitate (chiar dacă mie însămi mi-ar plăcea enorm să fac asta câteodată), dar măcar stai acolo destul de mult încât să cunoști pe toată lumea și să știi tot ce se întâmplă pe acolo. Trebuie să funcționezi ca un “Radio-Șanț” clasic românesc; să ai mereu subiecte de “bârfă” despre locuitorii de acolo. Și… ghici ce a făcut Markus în acest roman! Dă impresia că el chiar este personajul care spune povestea asta. El narează totul ca și cum chiar ar fi Moartea.

În al doilea rând, dacă tu crezi că imaginația bogată e singurul lucru de care ai nevoie atunci când scrii o carte… atunci să știi că nu ai deloc dreptate. Am căzut și eu în capcana asta mai demult. Ai nevoie de ceva mai mult într-o poveste pentru a o face una grozavă. De exemplu, e nevoie să scrii câteva rânduri în acea poveste al căror unic scop este să ajute oamenii să învețe ceva. Vezi tu, oamenilor le place să învețe chestii. Fac asta mai tot timpul (bine… nu toți o fac- mai ales in România…*fanii serialului Vulpița și Viorel nici măcar nu vor începe să citească ce scriu eu aici*. Dar majoritatea oamenilor învață non-stop chestii noi, fie că fac asta conștient sau nu.) Așadar, dacă vrei ca romanul tău să “facă furori”, încearcă să scrii lucruri utile, din care oamenii să rămână cu informații despre viață, în general, sau chiar și despre alte subiecte. Și… din nou, ghici ce a făcut autorul acestei cărți geniale! Personal, am învățat multe lucruri utile de aici. Și nu știu cum sau de ce, dar în momentul în care întâlnesc în viața reală o situație similară cu a unei cărți pe care am citit-o, încep să-mi vină în minte toate “sfaturile” cu care am rămas din cartea/secvența respectivă.

Iar acum, ultimul, dar nu și cel din urmă sfat desprins din “Hoțul de Cărți”: ai nevoie de un fel propriu, unic, de a-ți spune povestea. Îți trebuiesc glume, acțiune captivantă, descrieri, cuvinte, situații, personaje extrem de bine alese pentru a-ți putea transforma povestea într-una uimitoare, interesantă, inspirațională. Nu cred că mai e nevoie să amintesc că Markus Zusak deține toate aceste elemente, armonios îmbinate și aduse împreună într-un mod foarte inteligent și realist.

Sper că te-am făcut să adaugi acest roman pe lista ta de lecturi și că am reușit să-ți trezesc interesul pentru ea. Simte-te liber să scrii în comentarii ce părere ai despre carte sau despre postare, sau să spui la ce cărți ai vrea să vezi un review în următoarele postări de pe blog. Poate voi adăuga și eu ceva pe lista mea de lecturi, în felul ăsta. 🙃

LOL ♡ (Lots Of Love)

Intro/ I Am A Bookaholic

EN: First things first, an introduction…

I think I should start by saying a few things about me. Yes, I know, you might not be interested, but it’s just a formality. Don’t worry, I’m not going to talk about myself (at least not that much) in the following posts, meaning that you’ll only have to bear this one, if I’m not asking for too much.

So, I am Patry, I am 16 years old and I’m a highschool student, specialised on mathematics-computer science, intenisve English. Yes, I’m a bit of a nerd, to be honest. But I also am a bookaholic and a to-be writer. See, you can actually combine Maths with literature. It’s a bit weird, though, and I know that I should probably be working at some problems, but here I am, taking a break from that stuff and creating this one.

The thing is that I know I’m not the only one who, when getting hold of a good book, won’t put it down until 3 or 4 a.m. (when my eyes begin to close against my will). I know I’m not the only one who, when going inside a bookstore, either gets out of there with 10 freshly bought books, either 5 minutes before the closing hour (that usually applies if only I don’t have enough money in my pocket right at that moment to buy 10 books and I’d feel guilty for leaving the others alone in there, which is why I decide to keep them company for as much as I can.)

If you feel like there’s nothing better than sitting comfortably in your “special reading spot”, with a cup of tea (or coffee, or whatever you like to drink while reading) and letting yourself float into another dimension, then, believe me, you are in the right place.

I am here to help you do the aforementioned thing, by writing reviews of the books that impressed me the most, the books that changed my life, inspired me (even at writing) and helped me become a better version of myself- and even by posting some of my very own writings. Because, as the title of this post itself might suggest, one could say that my world contains more books than humans… What can I say? Things seem a bit ugly outside the pages of a book.

All in all, if this sounded promising to you, then read on! I hope you’ll enjoy my work. 🙃

LOL

(Lots Of Love)

RO: Mai întâi, o introducere…

Cred că ar trebui să încep prin a spune câteva lucruri despre mine. Da, știu, probabil că nu ești interesat(ă), dar e doar o formalitate. Nu te îngrijora, nu voi mai vorbi despre mine (cel puțin nu la fel de mult), în următoarele postări, ceea ce înseamnă că va trebui să o suporți doar pe aceasta, dacă nu cer prea mult.

Așadar, eu sunt Patry, am 16 ani și sunt o elevă de liceu, pe profilul matematică-informatică, intensiv engleză. Da, sunt puțin tocilară, să fiu sinceră. Dar, de asemenea, sunt o dependentă de cărți și o scriitoare în devenire. Și, aparent, chiar poți combina matematica și literatura. E puțin ciudat, totuși; iar eu știu că acum ar fi trebuit să lucrez la niște probleme, dar cu toate astea, iată-mă aici, luând o pauză de la acel lucru și creându-l pe acesta.

Ideea e că știu că nu sunt singura care, atunci când prinde o carte bună, nu o va pune jos până la 3 sau 4 dimineața (când ochii încep să mi se închidă împotriva voinței mele). Știu că nu sunt singura care, atunci când intră într-o librărie, fie iese de acolo cu 10 cărți proaspăt achiziționate, fie cu 5 minute înainte de ora închiderii (asta se aplică de obicei doar dacă nu am suficienți bani în buzunar chiar atunci ca să pot cumpăra 10 cărți și m-aș simți vinovată că le-am lăsat pe celelalte singure acolo, motiv pentru care hotărăsc să le țin companie cât de mult pot).

Dacă simți că nimic nu-i mai bun decât să stai confortabil în “locul tău special de citit”, cu o ceașcă de ceai (sau cafea, sau orice îți place să bei în timpul lecturii) și să-ți dai voie să plutești într-o altă dimensiune, atunci, crede-mă, ești în locul potrivit.

Eu sunt aici pentru a te ajuta să faci lucrurile anterior menționate, prin a scrie review-uri ale cărților care m-au impresionat cel mai mult, ale cărților care mi-au schimbat viața, m-au inspirat (chiar și la capitolul “mod de scriere”) și m-au ajutat să devin o mai bună variantă a propriei mele persoane- și chiar prin a posta câteva dintre propriile mele scrieri. Deoarece, așa cum însuși titlul acestei postări poate sugera, s-ar putea spune că lumea mea poate conține mai multe cărți decât oameni… Ce pot să spun? Lucrurile par cam urâțele în afara paginilor unei cărți.

Acestea fiind spuse, dacă asta sună promițător pentru tine, citește în continuare! Sper că îți va plăcea!🙃

LOL

(Lots Of Love) (=Multă dragoste)

Intro

Hi, everyone! I am Patry! This seems to be my second site, unintentionally created :))

My previous site was http://patryswritings.wordpress.com

You can go and check it out, I’ll keep on staying active there for some time. But now I’ll focus on this one.

This being said, I will start posting all of the posts that I had on my first blog, one every day, just so I won’t lose them, and then I’ll keep on posting different things here.

Also… I think you deserve some details about my previous blog. So here they are. I have posted there a couple of book reviews, some interviews with writers, short stories of my own, mostly in the Horror/Thriller genre and some manifests about society, in general.

While I’ll be struggling to take care of this site, you can go and take a peek at the previous one.

Thank you for being here!🥰

LOL (Lots Of Love), ♡Patry♡