“O scrisoare pierdută” de I.L. Caragiale

~Eseu: Tema și Viziunea asupra lumii~

“O Scrisoare Pierdută”:

Temă și viziune despre lume

… fondul comediilor lui Caragiale este rece și cinic. Realitatea ce el ne zugrăvește nu ne poate încălzi, necum să ne entuziasmeze; ea e repulsivă și va deveni, din ce în ce mai repulsivă cu cât omenirea va înainta pe calea progresului  moral. În nici o operă clasică nu vei găsi situațiuni de valoare ca cele pe care dramaturgul nostru le primește în acțiunea dramatică– le primește și le menține cu seninătatea cea mai desăvârșită– chiar la sfârșitul și după sfârșitul ei.”

Mihail Dragomirescu

Scriitor cu opere reprezentative în toate genurile majore ale literaturii, I.L. Caragiale se evidențiază, însă, prin opera sa dramaturgică și, mai ales, prin forța comediilor sale. El își găsește un apărător important în persoana lui Titu Maiorescu care, în “Comediile domnului Caragiale” îi laudă spiritul critic ascuțit, precum și puterea reprezentării unei întregi societăți, cu moravurile și subtilitățile ei, dramaturgul fiind un creator al unui univers ce-l oglindește pe cel al timpurilor contemporane lui.

Reprezentată pe scenă pentru prima dată în 1884, comedia “O scrisoare pierdută” de I.L. Caragiale este a treia dintre cele patru scrise de autor, operă de căpătâi a genului dramatic în literatura română, care-și păstrează actualitatea prin perpetuarea moravurilor unei anumite categorii sociale de la o epocă la alta, ambițiile, privilegiile, dorința de avere și de ascensiune socială neffind limitate la o singură epocă.

Opera literară “O scrisoare pierdută” de I.L Caragiale este o comedie de moravuri, în care sunt satirizate aspecte ale societății contemporane autorului, fiind inspirată din farsa electorală din anul 1883.

Comedia este o specie a genului dramatic, care stârnește râsul prin surprinderea unor moravuri, a unor tipologii umane sau a unor situații neașteptate, având un final fericit și, adesea, un rol moralizator. Personajele comediei sunt inferioare în privința însușirilor morale, conflictul comic fiind realizat prin contrastul dintre aparență și esență. Sunt prezente formele comicului: umorul, ironia și diferite tipuri de comic (de limbaj, de situație, de caracter, de nume).

Încadrându-se în categoria comediilor de moravuri, prin satirizarea unor defecte omenești, piesa prezintă aspecte din viața politică– lupta pentru putere în contextul alegerilor pentru Cameră, pe fundalul căreia se realizează contrastele dintre aparență și esență a diferitelor personaje– și din viața de familie– relația dintre Tipătescu și Zoe, pretext al piesei.

De la stâlcirea neologismelor, la diferite nume care trădează caracteristici ale personajelor, comicul este scos în evidență de-a lungul întregii piese, fiind doar un element care vizează, alături de altele, precum finalul fericit ori radiografia socială efectuată prin intermediul personajelor-stereotip, corupția politicianismului românesc.

Derivând din caracterul de comedie de moravuri al operei, tema principală este cea a vieții degradante a claselor conducătoare și imoralității din viața politică și privată, sesizate de dramaturg. Acestora li se adaugă teme secundare precum corupția, lupta pentru putere, prostia, ambiția și parvenirea.

Două secvențe reprezentative pentru tema operei sunt cea a intrigii și cea care conturează conflictul secundar.

Scena inițială din actul I prezintă personajele Ștefan Tipătescu și Ghiță Pristanda citind ziarul lui Nae Cațavencu, “Răcnetul Carpaților” și numărând steagurile. Scena intrigii este declanșată de apariția lui Trahanache cu vestea deținerii scrisorii de amor de către adversarul politic. Acesta este convins că scrisoarea este un fals și, orb în fața realității, se teme că Zoe ar putea afla de mișelia lui Cațavencu. Naivitatea, fie ea reală sau simulată a lui Zaharia Trahanache și calmul său contrastează cu zbuciumul amorezilor Tipătescu și Zoe Trahanache, care acționează impulsiv și contradictoriu pentru smulgerea scrisorii de la șantajist. Scena intrigii conturează cel mai bine degradarea moravurilor vieții de familie prin adulterul comis de Zoe și Ștefan Tipătescu, dar și corupția vieții politice prin introducerea motivului șantajului.

Cealaltă scenă reprezentativă este scena de debut a actului secund, desfășurată cu o zi înaintea alegerilor, când grupul Farfuridi-Brânzovenescu se teme de trădarea prefectului. Actul continuă cu cererea lui Tipătescu ca Pristanda să-l aresteze pe Cațavencu și să-i percheziționeze locuința pentru a-i găsi scrisoarea și ordinul contradictoriu dat de Zoe (ce încearcă să-l convingă pe Tipătescu să-l susțină pe Cațavencu pentru funcția de deputat în schimbul scrisorii), sfârșind cu o depeșă primită de la centru care solicită alegerea unui alt candidat pentru colegiul al II-lea.

Patru elemente ale textului dramatic, ilustrative pentru conturarea viziunii despre lume sunt deznodământul, caracterizarea personajelor, comicul și dialogul.

Deznodământul aduce rezolvarea conflictului inițial, dat fiind că scrisoarea ajunge la Zoe, iar Cațavencu se supune condițiilor ei. Satirizarea societății pe care și-o propune dramaturgul este accentuată prin intervenția unui nou personaj, Dandanache, care întrece stupiditatea și lipsa de onestitate a candidaților locali. Propulsarea lui politică este cauzată de o poveste asemănătoare: și el găsise o scrisoare compromițătoare. Este ales în unanimitate și totul se încheie cu o festivitate condusă de Cațavencu, unde adversarii se împacă. Astfel, se trasează profilul unei elite conducătoare profund corupte, între reprezentanții căreia nu există nuanțe morale, ci doar diferențe de interese– finalul este o sărbătoare comică a degradării umane, un final fericit care afirmă imposibilitatea vreunei schimbări.

Caracterizarea personajelor depășește cadrul comediei clasice, acestea fiind individualizate prin particularități de limbaj, caracter, nume, dar și prin combinarea elementelor de statut.

Comicul își găsește în piesă mai multe surse, care servesc intenției autorului de a satiriza defectele omenești puse în evidență pe fundalul campaniei electorale.

Dialogul este principalul mod de expunere, prin care personajele își dezvăluie intențiile, sentimentele și opiniile, prin intermediul său prezentându-se evoluția acțiunii dramatice. În această operă comică întâlnim, pe lângă dialog și monologul dramatic (în discursurile electorale ale lui Cațavencu și Farfuridi).

Prin urmare, lumea oferită de I.L. Caragiale este una a arivismului fără scrupule, unde personajele au ca singură maximă pe cea care susține că “scopul scuză mijloacele”, urmărind doar parvenirea: obținerea de funcții publice respectate și atingerea unui statut social nemeritat.

Published by patryswritings

I am a reader, a writer and a dreamer. I like to believe that I am really good at the first and last thing. However, I don't think that I am the best person to say how good I am at writing. Which is why I'm looking everywhere for feedback. :)

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: