3 a.m.



EN:

3 a.m. Again. I can’t fall asleep. Again. I stir in my bed, due to the feeling of its freezing breath on the back of my neck, sending shivers running down my spine. And I wonder what is going to be its next move.

I don’t know what kind of dirty games it’s playing, but I know one thing for sure: I want it all to end quick.
I can’t believe that it picked me, out of seven billion people. Although I’m sure I’m not its first victim. And I certainly won’t be its last.


In my dreams, It told me It loves me. And even though I am not sure what to believe, I still have to be grateful to It for the simple fact that I’ve been alive up until this very moment.


I know It is right behind me. Which is why I made a vow to myself that I won’t open my eyes no matter what; since the first thing I would see would be the mirror pinned to the opposite wall. And there I would see the face which has been taunting me ever since I met It: yellow eyes; pale face; dark hair; and THAT smile…. Oh Lord, that smile! I hated it. It was the scariest thing about It.


Truth to be told, I never really got used to the idea of It staying beside me as I laid myself to sleep each and every night. I am terrified and constantly wondering if I’ve lost my mind.
And I want to scream for help. Only nobody would listen to me. They would simply reject me by saying “You’re paranoid.” and “It’s all in your head.” No… I’m not paranoid. THIS is real. And I have no control over it, no clue on how to stop it…


I could see the way It was dressed, even through my tightly shut together eyelids… I dreamed about It a lot, to be honest. And It was wearing black. A black suit. As if It dressed himself up for its own funeral. And that would’ve hit me in a completely and utterly different way, if there wasn’t this thought running through my mind that It might have been dressed like that for my funeral.
Hot, salty tears begin to stream down my face as I feel an icy touch, soft like a caress, making its way up and down my arm.


“Don’t you wake up, darling. Please, don’t wake up.”, It warns me. “Or you’ll truly regret it.“
I try to keep sleeping. But after a few minutes, I give in… My eyes begin to open against my own will… And I am beginning to adjust them to the dark. The blurry image of the mirror starts creating in front of me, containing, as I expected, the yellow eyes. The pale face. The dark hair. And THE smile… wider than I remember it was.


“I told you not to wake up, love. Look what you’re making me do!”
I didn’t have the time to apologise for my mistake before I died. At least it was quick, painless…


Now I am held captive in a world which doesn’t belong to me. A world in which I don’t belong, and I don’t even know something of.
Therefore, this is my cry for help. However… you know what they say: you can only cry for help if you feel there is someone you can cry to.
To me, there isn’t. I gave up on the hope that, one day, I would return to the world I belong in.


After all… do I belong in any world? Do I belong anywhere? Does any of you really belong somewhere?
Lord, how I wish things were different! How I wish I could change the dark path everything in my life seems to be going!
But I can’t…
So here I am, trapped inside a world that I don’t understand, in a world I don’t seem to be able to fit in…
I am a prisoner of the world I’m living in… Just like you…



So… I hope you enjoyed the story. If you did, don’t forget to like, follow, share etc. Write in the comments a little feedback, just so I know if I accomplished my mission of making you guys question your VeRY ExiSTenCe. (Just kidding, I want to know if you liked it and if I should post more stories of my own). 🙃

LOL

♡ (Lots Of Love),

● Patry



RO: 3 a.m./ O mică povestioară ce te va face să îți pui câteva întrebări serioase…



3 a.m. Din nou. Nu pot adormi. Din nou. Așa a fost încă de când s-a întâmplat să apară în viața mea.

Mă răsucesc în pat, simțindu-i respirația rece pe ceafa mea, trimițându-mi fiori reci în întreg corpul. Și mă tot întreb care ar putea fi următoarea sa mișcare.

Nu știu ce fel de jocuri murdare încearcă să joace, însă un lucru îl știu cu siguranță: vreau ca totul să se termine rapid. Nu pot să cred că m-a ales pe mine din 7 bilioane de oameni. Cu toate că sunt destul de sigură că nu sunt prima sa victimă. Și, la fel de sigur, nu voi fi nici ultima.

În visele mele, îmi spusese că mă iubește. Și cu toate că nu știu ce să cred, sunt recunoscătoare pentru faptul că m-a lăsat în viață până acum.

Știu că e chiar în spatele meu. Motiv pentru care mi-am jurat că nu îmi voi deschide ochii, orice s-ar fi întâmplat; fiindcă primul lucru pe care l-aș vedea, ar fi oglinda de pe peretele din fața mea. Iar acolo aș vedea reflexia feței care mi-a torturat fiecare zi a existenței, încă de când l-am cunoscut: ochi galbeni; față palidă; păr de o culoare întunecată; și zâmbetul ACELA… Oh, Doamne, zâmbetul acela! Îl uram. Era cel mai înspăimântător lucru la el.

Puteam vedea cum era îmbrăcat, chiar printre pleoapele mele strâns închise… Îl visam destul de des, sinceră să fiu. Și purta negru. Un costum negru. Ca și cum s-ar fi aranjat pentru propria-i înmormântare. Și probabil că asta mi-ar fi lăsat o impresie complet diferită, dacă prin minte nu mi-ar fi trecut gândul că se poate să se fi aranjat așa pentru înmormântarea mea. Lacrimi calde, sărate, încep să-mi curgă pe față, în timp ce simt o atingere ușoară, ca o mângâiere, dar ca de gheață, croindu-și drum în sus și în jos pe brațul meu.

Sinceră să fiu, nu m-am putut obișnui niciodată cu ideea că EL stătea lângă mine noapte de noapte, când eu încercam să dorm. Mă simt terifiată și mă întreb constant dacă nu cumva mi-am pierdut mințile. Și aș vrea să țip după ajutor. Doar că nimeni nu m-ar asculta. Toți m-ar da la o parte, spunând: “Ești paranoică.” sau “E doar în capul tău.” Nu… Nu sunt paranoică. TOTUL e real. Și nu am control asupra acestei situații, și nicio idee despre cum s-o opresc…

— Să nu te trezești, draga mea. Te rog, nu te trezi, mă atenționează. Sau o vei regreta cu adevărat.

Am încercat să rămân adormită. Dar după câteva minute, m-am lăsat… Ochii încep să mi se deschidă împotriva propriei voințe… Și încep să îi ajustez la întuneric. Imaginea blurată a oglinzii de pe perete începe să se creeze. Apar ochii galbeni. Fața palidă. Părul de o culoare întunecată. Și ACEL zâmbet… mai larg decât mi-l amintesc.

— Ți-am spus să nu te trezești, iubire. Uite ce mă provoci să fac!

Nu am avut timp să îmi cer scuze pentru greșeala comisă înainte de a muri. Însă măcar a fost rapid, fără durere…

Acum sunt captivă într-o lume care nu-mi aparține. O lume căreia eu nu îi aparțin și despre care nici măcar nu știu nimic. Așadar, acesta este strigătul meu de ajutor. În orice caz, știi ce se spune: strigi după ajutor doar atunci când simți că cineva te poate auzi. Pentru mine, nu este. Am renunțat la speranța că, într-o bună zi, mă voi întoarce în lumea căreia îi aparțin.

Până la urmă… aparțin vreunei lumi? Aparțin vreunui loc? Există vreunul dintre voi care chiar aparține vreunui loc? Doamne, cât îmi doresc ca lucrurile să fi fost diferite! Cât îmi doresc să pot schimba turnura întunecată pe care viața mea pare că a apucat-o!

Însă nu pot…

Așa că iată-mă aici, prinsă în interiorul unei lumi pe care nu o înțeleg, într-o lume în care pare că nu mă pot integra… Sunt o prizonieră a lumii în care trăiesc… La fel ca tine…


Așadar… Sper că ți-a plăcut povestea. Dacă da, nu uita să lași un like, un follow, un share etc. Scrie în comentarii un mic feedback, doar ca să știu dacă mi-am îndeplinit misiunea de a te face să-ți pui întrebări serioase în legătură cu ProPrIA ExiSteNțĂ. (Glumesc doar, vreau numai să știu dacă ți-a plăcut și dacă ar trebui să mai postez povestioare proprii.) 🙃

LOL

♡ (Lots Of Love),

● Patry

Published by patryswritings

I am a reader, a writer and a dreamer. I like to believe that I am really good at the first and last thing. However, I don't think that I am the best person to say how good I am at writing. Which is why I'm looking everywhere for feedback. :)

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: